Căci iată, voi porunci și voi vântura casa lui Israel din toate neamurile, cum se vântură cu ciurul fără să cadă un singur bob la pământ!
Amos 9:9
Orice vânturare vine la porunca și cu permisiunea Domnului. Satana a trebuit să ceară permisiunea ca să ridice mâna asupra lui Iov. Mai mult, într-un anume sens, vânturarea noastră este lucrarea cerului, fiindcă textul spune „voi vântura casa lui Israel”. Satana, ca un topor de oase, poate să țină ciurul, sperând să distrugă bobul, dar mâna atotputernică a Stăpânului desăvârșește purificarea grâului prin însuși procesul pe care dușmanul îl vrea nimicitor. Tu bob din grânarul Domnului, prețios dar mult vânturat, mângâie-te cu gândul binecuvântat că Domnul conduce îmblătitul și vânturatul spre propria Sa slavă, și spre folosul tău veșnic. Domnul Isus va folosi vânturătoarea din mâna Lui și va despărți boabele bune de gunoaie. Tot ce nu este Israel va fi îndepărtat de Israel. Grămada de pe dușumeaua hambarului nu este hrană curată; de aceea, procesul de cernere trebuie adus la îndeplinire. în ciur, numai greutatea adevărată are putere. Pleava și paiele, care sunt ușoare, zboară în fața vântului, și rămâne numai bobul greu. Observați completa siguranță a grâului Domnului; chiar și celor mai mici boabe li s-a făgăduit că vor fi păstrate. Dumnezeu însuși vântură, și aceasta este o lucrare grea și teribilă. El îi vântură în toate locurile, „din toate Ramurile”; El îi vântură în mod real, „cum se vântură cu ciurul”; și totuși, în ciuda greutăților, nici cel mai mic și mai ușor bob nu cade pe pământ. Fiecare credincios este prețios în ochii Domnului. Adevăratul păstor nu pierde nici o oaie, bijutierul nu pierde nici un diamant, mama nu-și pierde nici un copil și omul nici o parte a trupului. Nici Domnul nu va pierde vreun membru al poporului Său răscumpărat. Oricât de mici am fi, dacă suntem ai Domnului, putem să ne bucurăm că vom fi păstrați pentru Isus Cristos” (Iuda 1:1)
Și, fiindcă am fost făcuți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos, El ne va mântui cu siguranță de condamnarea lui Dumnezeu. – Romani 5:9 NLT
În copilărie, am auzit adesea că, în calitate de creștini, Dumnezeu ne protejează. Dar mă întrebam adesea de ce anume suntem mântuiți?
Când ne-am predat viața lui Isus, am devenit copii ai lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că am intrat în familia lui Dumnezeu. Biblia numește acest lucru „adopție”. După ce ne alăturăm familiei lui Dumnezeu, protecția vine odată cu apartenența la familie. Ca copii ai lui Dumnezeu, suntem protejați de pedeapsa dreaptă pentru păcatele noastre și de separarea veșnică de Dumnezeu.
Asta înseamnă că atunci când stăm înaintea lui Isus, putem fi siguri că El ne va primi în rai. Nu datorită a ceea ce am făcut noi, ci datorită lucrării pe care a făcut-o Isus pentru noi pe cruce.
Putem fi siguri că viața veșnică este a noastră. Aceasta este o veste bună! Vedeți, pentru creștin, victoria este deja a noastră, dar asta nu înseamnă că nu luptăm.
Încă suntem într-un război spiritual, dar luptăm dintr-o poziție de victorie, nu pentru victorie.
Vestea bună este că știm rezultatul. În cele din urmă, vom câștiga. Moartea este învinsă, Satana este învins și ni se garantează viața veșnică. Dar, din moment ce suntem încă într-o luptă, pentru ce anume luptăm?
Lupta începe în mintea noastră. 2 Corinteni 10:5 spune: „Noi nimicim orice pricină de mândrie care împiedică oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu, prinzându-le gândurile lor răzvrătite și învățăm să asculte de Hristos.” Obstacolele la care se referă acest verset au legătură cu tiparele de gândire negative, credințele corupte despre Dumnezeu și o viziune asupra lumii care nu este în concordanță cu Biblia. Suntem într-o luptă pentru adevăr.
Vrăjmașul vrea să ne inunde mințile cu minciuni despre cine este Dumnezeu. Armele pe care le folosim pentru a lupta împotriva vrăjmașului sunt Cuvântul lui Dumnezeu și Evanghelia. Amintiți-vă, vrăjmașul nu ne poate lua mântuirea, dar ne atacă mințile și ne face să ne îndoim de ea. Prin urmare, trebuie să fim în gardă și să luptăm cu adevărul. Războiul se rezumă la înlocuirea minciunilor cu adevărul.
Este important să ne amintim că viața veșnică este a noastră. Totuși, cât timp suntem pe pământ, ne vom confrunta cu descurajarea și lupta pentru adevăr în mintea noastră. Inamicul va face tot posibilul să ne împiedice să ne terminăm cursa creștină. Indiferent ce se întâmplă, suntem în siguranță spiritual, dar suntem chemați să luptăm.
Efeseni 1:14 spune: „Duhul este garanția lui Dumnezeu că ne va da moștenirea pe care a făgăduit-o și pe care a cumpărat-o ca să fim poporul Său.” Vestea cea bună este că suntem în mâinile lui Dumnezeu și nimic nu ne poate răpi. Fie ca noi să ne odihnim știind că Dumnezeu ne protejeaza.
În inima Amazonului brazilian, o mișcare spirituală fără precedent capătă amploare. Într-o regiune unde, timp de secole, credința catolică a fost dominantă, bisericile evanghelice atrag un număr tot mai mare de credincioși. În doar șase luni, peste 14.500 de persoane au fost botezate, marcând o schimbare religioasă semnificativă.
O transformare spirituală în mijlocul naturii
Amazonul, cu râurile sale sinuoase și junglele dense, nu este doar un peisaj spectaculos, ci și locul unde misionarii evanghelici și-au intensificat eforturile de a răspândi credința. Multe dintre comunitățile izolate, aflate de-a lungul fluviului, au fost atinse de această trezire spirituală.
Pastorii și misionarii folosesc bărci pentru a călători pe Amazon, ajungând în zone unde accesul este extrem de dificil. În unele cazuri, drumul până la aceste comunități poate dura săptămâni întregi, dar dorința de a împărtăși Evanghelia îi motivează pe acești oameni să înfrunte orice provocare.
Evenimentele de botez colectiv au devenit din ce în ce mai frecvente, adunând sute de oameni pe malurile râului pentru a-și declara public credința. Aceste ceremonii sunt însoțite de rugăciuni, cântări religioase și un sentiment profund de comuniune spirituală.
Eforturile misionarilor și provocările răspândirii Evangheliei
Evanghelizarea în Amazon nu este lipsită de dificultăți. Mulți dintre misionari trebuie să parcurgă distanțe uriașe pentru a ajunge la comunități izolate, unde infrastructura este precară. Misionarul Esequiel S. povestește despre călătoria sa:
„Am petrecut 12 zile pe drum doar ca să ajung la prima comunitate. Dar când vezi schimbările din viața acestor oameni, toate sacrificiile merită.”
În inima Amazonului brazilian, o mișcare spirituală fără precedent capătă amploare. Într-o regiune unde, timp de secole, credința catolică a fost dominantă, bisericile evanghelice atrag un număr tot mai mare de credincioși. În doar șase luni, peste 14.500 de persoane au fost botezate, marcând o schimbare religioasă semnificativă.
O transformare spirituală în mijlocul naturii
Amazonul, cu râurile sale sinuoase și junglele dense, nu este doar un peisaj spectaculos, ci și locul unde misionarii evanghelici și-au intensificat eforturile de a răspândi credința. Multe dintre comunitățile izolate, aflate de-a lungul fluviului, au fost atinse de această trezire spirituală.
Pastorii și misionarii folosesc bărci pentru a călători pe Amazon, ajungând în zone unde accesul este extrem de dificil. În unele cazuri, drumul până la aceste comunități poate dura săptămâni întregi, dar dorința de a împărtăși Evanghelia îi motivează pe acești oameni să înfrunte orice provocare.
Evenimentele de botez colectiv au devenit din ce în ce mai frecvente, adunând sute de oameni pe malurile râului pentru a-și declara public credința. Aceste ceremonii sunt însoțite de rugăciuni, cântări religioase și un sentiment profund de comuniune spirituală.
Eforturile misionarilor și provocările răspândirii Evangheliei
Evanghelizarea în Amazon nu este lipsită de dificultăți. Mulți dintre misionari trebuie să parcurgă distanțe uriașe pentru a ajunge la comunități izolate, unde infrastructura este precară. Misionarul Esequiel S. povestește despre călătoria sa:
„Am petrecut 12 zile pe drum doar ca să ajung la prima comunitate. Dar când vezi schimbările din viața acestor oameni, toate sacrificiile merită.”
Lipsa preoților catolici în multe regiuni ale Amazonului a facilitat creșterea bisericilor evanghelice, care au găsit o modalitate rapidă și eficientă de a forma lideri locali pentru a continua misiunea. Astfel, în locuri unde un preot catolic ajunge doar o dată la câteva luni, pastorii evanghelici sunt prezenți permanent, sprijinind comunitățile atât din punct de vedere spiritual, cât și social.
Impactul social al mișcării evanghelice
Această expansiune religioasă nu este doar un fenomen spiritual, ci și unul social. Numeroase biserici evanghelice organizează activități educaționale, programe de alfabetizare, campanii medicale și acțiuni umanitare pentru comunitățile izolate. Prin aceste inițiative, multe familii primesc sprijin esențial, iar calitatea vieții în Amazon începe să se îmbunătățească.
Senatorul Damares Regina Alves, care susține această mișcare, afirmă: „Amazonul nu este doar un loc plin de păduri și râuri. Aici trăiesc oameni care au nevoie de ajutor, de educație, de credință. Bisericile evanghelice aduc această schimbare.”
Motiv de rugăciune
Să ne rugăm ca această trezire spirituală din Amazon să continue să aducă lumină și speranță în viețile oamenilor, ca misionarii și pastorii să fie întăriți în lucrarea lor, iar comunitățile izolate să primească sprijinul de care au nevoie atât spiritual, cât și material.
Trăim vremuri incendiare. România s-a cocoțat pe un butoi cu pulbere. E gata să se auto detoneze. Datorită politicii din toate direcțiile se apasă pe brichetă. Anatemizările au devenit religie! Religie woke. Amicițiile de altădată au devenit vitriol. Unitatea e făcută cioburi. „Bellum omnium contra omnes!” (Război al tuturor împotriva tuturor)! Cine ne poate salva de explozie? Există o singură soluție: Scripturile. Evanghelia.
Politica se bazează pe manipulare. Arma ei preferată este demagogia. Minciuna propagă frica, împroșcarea cu noroi, utilizează fake-urile ca certitudini! Evanghelia se bazează pe Adevăr. E singur. E sigur. E cea mai puternică armă! Adevărul ne ține liberi!
Politica aprinde ură între semeni. Evanghelia aprinde iubire. Ea transformă chiar și dușmanii în prieteni. Politica divizează. Evanghelia unește! Politicile aduc uneori haos. Evanghelia aduce mereu ordine!
Politica distruge tot ce-i este rival. Evanghelia întinde chiar și vrăjmașului mâna! Politica acuză! Evanghelia iartă.
Politica e egolatrie: „interesul meu pus înainte de toate!” Evanghelia e generozitate: „aproapele meu mai presus decât mine însumi!”
Politica promovează ideologia unor grupuri de interes. Motoul ei e „apres nous le deluge!” („după noi, potopul!”). Evanghelia promovează interesele tuturor oamenilor! La Golgota e loc pentru toți! Politica ucide suflete! Evanghelia le înviază!
Politica distruge valori morale. Și naște valori woke. Evanghelia distruge kitsch-ul spiritual, nonvalorile. Păcatul! Politica driblează legile. Evanghelia le respectă conștiincioasă!
Politica produce oameni care să devină șefi. Evanghelia produce oameni care să slujească. Politica naște uneori monștrii, Evanghelia naște totdeauna sfinți! Politica folosește forța. Evanghelia folosește rugăciunea!
Politica și politicienii sunt trecători! Evanghelia și sfinții sunt veșnici! Are rost să ne suduim, să ne divizăm pentru „chestiuni” trecătoare?
Salvarea oricărei națiunii nu vine de la oameni! Nici de la bani. Și nici atât de la politică. Ci de la Hristos! Dacă tot facem politică ar trebui să fie făcută în jurul Lui. Unde Dumnezeu nu e, nimic nu e! Și totuși, am spus-o de nenumărate ori: „Dumnezeu există! Dar… NU în Politică!” Cine are urechi de auzit să audă!
PS: Războiul politic din România de astăzi nu este între un candidat și altul, între un partid și altele, între o ideologie și cealaltă. Nu e între USA și UE, nici între Rusia și Occident! E între globalism și conservatorism. Între valorile woke și valorile lui Hristos! Tu ce decizi ca să aperi?
Te-ai gândit vreodată la Domnul ca răsplătitor? Scriptura ne spune că El onorează ceva la fel de simplu ca oferirea unui pahar cu apă rece (Matei 10:42 ) sau la fel de important ca moartea unui martir pentru Hristos. Nimic nu va fi trecut cu vederea de către Mântuitorul nostru iubitor.
În Matei 25:21 , vedem aceste recompense descrise ca laudă de la Dumnezeu, responsabilitate sporită în împărăție și împărtășire la bucuria lui Hristos. Scripturile vorbesc, de asemenea, despre câteva coroane pe care Dumnezeu le va da celor care au trăit cu credincioșie mai degrabă pentru Isus decât pentru ei înșiși. Cu cât am trăit mai ascultător pentru Mântuitorul, cu atât mai mare va fi capacitatea noastră de a reflecta slava Lui pentru toată veșnicia.
Cea mai mare răsplată a noastră va fi Domnul Însuși. Relația noastră cu El va fi absolut perfectă, fără să intervină vreodată niciun păcat între noi. Oricât de mult ne bucurăm de Domnul pe pământ, comunicarea cu El se va dovedi și mai bogată și mai satisfăcătoare în cer.
Ceea ce facem în această viață va determina, într-o mare măsură, modul în care Dumnezeu ne binecuvântează în viața viitoare. Dacă trăim pentru El acum, vom avea în cele din urmă privilegiul de a ne pune coroanele la picioarele Lui. Să trăim fiecare zi pe pământ ca o oportunitate de a investi pentru eternitate.
Am 62 de ani și am trăit vremurile în care răspândirea Evangheliei presupunea sacrificiu, riscuri și eforturi uriașe. Îmi amintesc cum predicile circulau prin viu grai sau transcrise cu grijă de iubitorii Cuvântului, cum Bibliile erau ascunse și distribuite cu frică, cum frații călătoreau ore întregi pentru a asculta o învățătură biblică sănătoasă. Astăzi, însă, trăim o revoluție: în câteva secunde, un mesaj ajunge la mii de oameni, Biblia este la îndemână în orice limbă, iar predicile pot fi ascultate oricând, din orice loc.
Este uimitor cum tehnologia a devenit un instrument puternic pentru Biserică. Internetul nu doar că ușurează comunicarea, ci extinde enorm impactul Evangheliei. Dacă înainte trebuia să fii prezent într-o biserică mare pentru a asculta un mesaj ziditor și puternic, acum îl poți accesa de oriunde. Dacă un frate dintr-un sat izolat trebuia să aștepte luni de zile pentru o slujbă specială, astăzi poate participa online la seminarii, conferințe și studii biblice în timp real.
Biserica are acum acces la un amvon global. Prin rețelele sociale, YouTube și podcasturi, mesajul poate ajunge la oameni care altfel n-ar intra niciodată într-o biserică. Vedem mărturii care schimbă vieți, predici care ating suflete, studii biblice care echipează credincioșii la un nivel fără precedent.
Dacă în trecut distribuirea unei cărți creștine dura luni sau ani, astăzi materialele de zidire spirituală sunt disponibile instantaneu, accesibile oricui, oriunde. Nu mai există bariere de distanță sau lipsă de resurse – avem totul la un click distanță.
Dumnezeu ne-a oferit această tehnologie. Nu este o întâmplare că trăim în această epocă. Este o oportunitate imensă pe care Biserica trebuie să o folosească din plin. Fie că este vorba de evanghelizare, învățătură sau părtășie, nu avem voie să ignorăm aceste resurse.
În loc să vedem tehnologia doar ca pe o distragere, trebuie să o transformăm într-o platformă pentru Împărăția lui Dumnezeu. Slujitorii trebuie să îmbrățișeze aceste mijloace de comunicare, să folosească internetul pentru a atinge suflete, pentru a răspândi adevărul și pentru a consolida comunitatea credincioșilor.
Când privesc în urmă și compar cu ceea ce avem astăzi, sunt copleșit de uimire și recunoștință. Dumnezeu ne-a dat un instrument puternic – depinde de noi cum îl folosim. Nu trebuie să înlocuim părtășia reală cu una virtuală, dar nici să refuzăm binecuvântările pe care le avem.
Biserica Domnului din România are acum șansa să ducă Evanghelia mai departe ca niciodată. Să nu irosim această oportunitate!
Mântuirea ne eliberează să avem grijă de alții în același fel în care Hristos are grijă de noi.
Dragostea lui Hristos pentru noi
Unul dintre cele mai importante moduri prin care trebuie să-l imităm pe Tatăl nostru ceresc este să umblăm în dragoste. Cu toate acestea, deoarece conceptul nostru uman despre iubire este mult sub cel al Domnului, trebuie să căutăm să înțelegem cum arată dragostea Lui, așa cum este afișată în Fiul Său.
Iubirea lui Hristos este altruistă . El „s-a dat pe sine pentru noi” (Efeseni 5:2 ESV). Aceasta a început cu întruparea Sa când a părăsit gloriile cerului pentru a lua trup omenesc și a trăi pe acest pământ căzut printre oameni păcătoși. Dar iubirea Lui dezinteresată s-a aplecat și mai jos când El S-a smerit până la moartea pe cruce (Filipeni 2:6-8 ).
Dragostea Mântuitorului nostru oferă iertare . Isus Sa dat pe Sine însuși ca jertfă pentru păcatul nostru murind în locul nostru. Acum oricine crede în El și se încrede în moartea Lui ca plată pentru păcat primește o iertare deplină și o poziție neprihănită înaintea lui Dumnezeu sfânt.
Iubirea lui Isus este sacrificială . Deși mântuirea este un dar gratuit oferit nouă de harul lui Dumnezeu prin credință, l-a costat pe Salvator mai mult decât ne putem imagina. Pe cruce, El a devenit o jertfă pentru Dumnezeu, purtând mânia Tatălui Său până când fiecare păcat a fost pe deplin pedepsit. Deoarece Isus era Mielul fără păcat al lui Dumnezeu, dreptatea divină a fost pe deplin satisfăcută, iar moartea Sa a devenit o aromă parfumată pentru Tatăl Său, ceea ce înseamnă că ispășirea a fost completă și iertarea păcatelor a fost realizată.
Mintea noastră nu poate înțelege o asemenea iubire infinită, totuși ni se spune să umblăm în dragoste așa cum a făcut Hristos. Cum este posibil acest lucru? Trăim într-o lume căzută, ne confruntăm cu ispite și ne luptăm cu păcatul. În umanitatea și efortul nostru personal, nu avem capacitatea de a iubi ca Hristos. Cu toate acestea, pentru că suntem copiii iubiți ai lui Dumnezeu, dragostea Lui poate fi exprimată prin noi. El ne-a dat o nouă natură (sau sine), care este creată după asemănarea Lui în dreptate, sfințenie și adevăr (Efeseni 4:24 ). De asemenea, avem viața lui Hristos curgând prin noi în timp ce rămânem în El ( Ioan 15:5 ), iar Duhul Sfânt care sălășluiește în noi produce roada iubirii în inima noastră. Întreaga Treime este la lucru, oferindu-ne har, care ne eliberează pentru a merge în dragoste.
Dragostea noastră pentru alții
Iubirea asemănătoare lui Hristos nu se realizează prin a crea fervoare emoțională pentru cineva. Mai degrabă, dragostea Lui pentru noi a fost întotdeauna manifestată prin acțiune. El S-a golit pe Sine de drepturile și privilegiile Sale pentru a ne oferi ceea ce aveam cu disperare nevoie, dar niciodată nu am putut realiza singuri: mântuirea. Aceleași acțiuni de abnegație, iertare și sacrificiu ar trebui să devină evidente și în viața noastră atunci când mergem în dragoste.
Iubire dezinteresată . A fi centrat pe sine face parte din natura cărnii cu care ne-am născut, iar lupta pentru a depăși tiparele sale păcătoase continuă după mântuire. Cultura noastră nu ne face favoruri, deoarece promovează să ne punem pe noi înșine pe primul loc și să ne cerem drepturile. Cu toate acestea, iubirea asemănătoare lui Hristos pune interesele și nevoile altora pe primul loc și este dispusă să renunțe la drepturile noastre. Acesta este motivul pentru care Romani 14:13-15 spune că dacă lăsăm libertățile noastre să rănească un credincios, nu mai mergem după iubire.
Iubire Iertatoare . Această expresie a iubirii este poate cea mai dificilă pentru că în mintea noastră, cei care ne greșesc merită doar dreptate și răzbunare. Prin urmare, trebuie să ne amintim că și noi am fost nevrednici de iertarea lui Dumnezeu, dar Isus a murit pentru noi ca să putem fi iertați. După ce am primit o dragoste atât de mare, nu avem dreptul să refuzăm iertarea nimănui altcuiva.
Iubire sacrificială . Uneori, extinderea iubirii altora este costisitoare, mai ales dacă persoana nu este iubită sau abrazivă. De fapt, așa i-am apărut cu toții lui Dumnezeu înainte de mântuire, totuși El ne-a iubit când eram încă în această stare. Hristos Și-a dat viața pentru noi; nu ar trebui să fim dispuși să sacrificăm lucruri mai mici precum comoditatea, timpul sau preferințele personale în dragostea noastră pentru ceilalți?
Iubirea asemănătoare lui Hristos începe în mintea noastră pe măsură ce ajungem să cunoaștem și să credem dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi ( 1 Ioan 4:16 ). Dacă El nu ne-ar fi iubit mai întâi, nu am fi putut niciodată să avem grijă de alții ( 1 Ioan 4:19 ). Dar dragostea Lui rămâne acum în noi și, pe măsură ce depindem de El, curge prin viața noastră pentru a-i atinge pe cei din jurul nostru. Deși Domnul Însuși ne învață să iubim, trebuie să devenim imitatori ai lui Dumnezeu și să punem în practică căile Sale iubitoare în fiecare zi, până când acest lucru devine obiceiul – sau umblările – vieții noastre.
Dragostea lui Dumnezeu rămâne acum în noi și, pe măsură ce depindem de El, curge prin viața noastră pentru a-i atinge pe cei din jurul nostru.
Reflecta
Iubirea altora ca Isus pare un standard prea înalt pentru a fi atins? Deși nu vei reuși niciodată să o faci perfect, asta nu ar trebui să te împiedice să cauți să mergi în dragoste. Te oprești să te rogi pentru că nu poți face asta fără cusur? Dacă spui o minciună, renunți la onestitate și te predai înșelăciunii? Desigur că nu! Umblând în dragostea lui Hristos se învață prin practică și dependență de Domnul. De fiecare dată când acționați în interesul unei alte persoane, în loc să cedeți egoismului, ușurinței sau comoditatii, îl imități pe Dumnezeu și creșteți în dragoste.
Roagă-te
Tată Ceresc, Îți mulțumesc pentru dragostea Ta uimitoare prin trimiterea pe Fiul Tău ca Mântuitor al meu. Din moment ce dragostea Ta a fost revărsată în inima mea prin Duhul Sfânt (Romani 5:5 ), fă-mă să cresc și să abund în dragoste pentru alții, conform voinței Ta ( 1 Tesaloniceni 3:12 ). În numele lui Isus. Amin!
Pavel le-a explicat tesalonicenilor că ei au fost învățați de Dumnezeu Însuși să se iubească unii pe alții; apoi, după ce i-a lăudat pentru că practicau dragostea față de semenii de credință, el i-a îndemnat „să exceleze și mai mult” ( 1 Tesaloniceni 4:9-10 ). Aceasta ar trebui să fie și ambiția noastră. Primul pas este să recunoaștem când suntem tentați să răspundem egoist, să ne păstrăm ranchiună sau să insistăm asupra drepturilor, confortului sau privilegiilor noastre. Odată ce ne vedem neajunsurile, ar trebui să-i cerem lui Dumnezeu să ne împuternicească să renunțăm la tendințele noastre egoiste, astfel încât iubirea Lui să poată curge liber prin noi către alții.
Mulți dintre noi expunem cruci în casa noastră sau le purtăm la gât. Dar ți-ai luat vreodată un moment pentru a înțelege pe deplin profunzimea iubirii pe care o reprezintă?
Crucea a fost, fără îndoială, una dintre cele mai rușinoase și dureroase metode de execuție din istorie. Răstignirea începea de obicei cu soldații care îl biciuiau pe criminal cu trei snururi de piele, fiecare conținând o bucată de os sau metal încorporat care sfâșia carnea în panglici. Soldații au bătut apoi un cui lung în mâini sau încheieturi; un alt cui a fost băgat prin glezne. Ridicând crucea, călăii o aruncau apoi într-o gaură din pământ. Pentru a putea respira, condamnatul a fost nevoit să împingă în sus gleznele însângerate.
Isus a fost pe deplin Dumnezeu, dar El a fost și pe deplin om. El a experimentat întreaga agonie fizică a acestei brutalități și a simțit, de asemenea, angoasa emoțională și spirituală. Cel mai rău dintre toate, când Mântuitorul a luat asupra Sa păcatul nostru, Tatăl și-a întors fața, lăsând pe Fiul singur în suferința Sa (Matei 27:46 ;2 Corinteni 5:21 ). Cu toate acestea, Isus nu Sa văzut pe Sine ca o victimă; El și-a oferit de bunăvoie sângele în numele nostru și l-a considerat o bucurie (Evrei 12:2 ). Nu există dragoste mai mare.
Luați în considerare tot ce a îndurat Isus pe cruce de dragul vostru și mulțumiți-I pentru iubirea Lui nemărginită.
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat… plăcut de privit și… de dorit.” Geneza 3:6
Emoțiile au un ton pe care îl numim „sentiment”. Iar tonul sentimentului este foarte puternic. Cei mai mulți dintre noi realizează cum ne simțim. Luăm decizii conduși de sentimente. Relațiile sunt stabilite sau deteriorate din cauza sentimentelor. Văzând ceea ce se simțea bine, plăcut și de dorit a condus-o pe Eva la neascultare. Biblia nu spune că i-a fost foame; altfel, ea ar fi mâncat din toți ceilalți copaci din grădina Edenului. Drama emoțională în prima femeie, a deschis ușa dramei emoționale în noi toți. Deci, este genetic.
Și emoțiile necesită satisfacție: furia, rănirea și dragostea vor să fie satisfăcute. Dacă nu ne stăpânim pe noi înșine, trăim în drama emoțiilor stricate.
A fi un creștin născut din nou ale cărui emoții nu au fost atinse de Dumnezeu este un stil de viață insuficient. Dumnezeu trebuie să facă în noi o lucrare numită „transformare” (vezi Romani 12:1-2). Emoțiile trebuie reînnoite, astfel încât ura să se transforme în iubire, blestemul în binecuvântare, resentimente în iertare, mânia în pace și greutatea în laudă. Transformați de Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Său, suntem eliberați de drama și haosul pe care emoțiile noastre le pot produce.
Când suntem mânați de emoțiile noastre, vrem o mentalitate de „simțire bine”. Dar Eva ne învață că mentalitatea de a te simți bine este un motivator teribil și ne duce la necazuri.
Viețile noastre trebuie să fie motivate de Duhul Sfânt, iar motivația Lui nu este doar de a crea sentimente bune; Scopul lui este de a produce ascultare. Ascultarea va depăși întotdeauna emoția, iar ascultarea va satisface întotdeauna într-un mod în care emoțiile nu le vor putea niciodată.
Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine. Romani 12:9
Aproape fiecare creștin cu care vorbiți știe ce este Marea Poruncă și chiar vă poate indica unde se găsește în Biblie. De asemenea, aproape toată lumea știe că iubirea este cea mai semnificativă virtute creștină. Dar de ce au alții sentimentul că dragostea noastră nu este reală?
Romani este una dintre cărțile mele preferate din Biblie, nu numai datorită adevărurilor teologice bogate pe care le prezintă, ci și pentru că ne învață cum putem aplica aceste adevăruri în termeni practici. Pentru mine, cunoașterea este bună, dar dacă nu beneficiază altcineva de pe urma ei, cunoașterea nu înseamnă nimic.
Această secțiune din Romani 12 este o listă scurtă de aplicații practice ale învățăturilor pe care le-a împărtășit în primele 11 capitole. În pasajele anterioare, Pavel a vorbit despre darurile spirituale și despre necesitatea folosirii lor pentru zidirea bisericii. Cu alte cuvinte, apostolul a discutat despre „ce” și „de ce”. În pasajul următor, el prezintă „cum”.
Prima poruncă a lui Pavel este ca iubirea să fie autentică. El folosește cuvântul grecesc „agape” pentru a descrie tipul de dragoste pe care creștinii ar trebui să o demonstreze altora. Acest concept era rar în cultura romană. De fapt, a fost chiar disprețuit și văzut ca un semn de slăbiciune. Romanii se mândreau cu înțelepciunea lor lumească și cu puterea lor brută și nu s-a cunoscut niciodată că îmbrățișează smerenia sau iubirea dezinteresată.
Dragostea agape se învârte în jurul bunăstării celorlalți, până la punctul de a-și sacrifica confortul, comoditatea și viața. Ioan a spus că „Dumnezeu este dragoste și cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu” (1 Ioan 4:16). Întregul mesaj atât al Vechiului, cât și al Noului Testament reflectă dragostea nemerită a lui Dumnezeu pentru păcătoșii nenorociți ca tine și mine și El dorește ca noi să extindem același tip de iubire și altora, chiar și oamenilor care par greu de iubit.
Sinceritatea iubirii agape nu poate fi exprimată decât prin ajutorul Duhului Sfânt. El ne permite să iubim pur și sincer (greacă anypokritos), ceea ce înseamnă „fără ipocrizie”. În timp ce alții își pot simula dragostea, iubirea care vine de la Dumnezeu este reală și fără motive rele.
Dragostea este atât de esențială încât fără ea, chiar și cea mai înzestrată persoană din punct de vedere spiritual este lipsită de rod și nu este placută lui Dumnezeu. Deși este adevărat că ar trebui să ne recunoaștem darurile și să le folosim, dacă nu reușim să aplicăm dragostea în exercițiul nostru de daruri, devenim lipsiți de inimă și necreștini.
Pavel continuă, spunând că credincioșii trebuie să urască (deteste) răul. Cuvântul „detestă” provine dintr-un cuvânt grecesc care descrie o antipatie puternică pentru ceva. Obiectul acestei antipatii sau uri intense nu sunt oamenii, ci răul (păcatul). Datorită naturii noastre căzute, găsim o provocare să urâm păcatul. În schimb, îl urâm pe păcătos. De aceea suntem plini de furie, ură și dorință de răzbunare. Dar nu ar trebui să lăsăm răul să se strecoare în inimile noastre. În schimb, ar trebui să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne calibreze mintea conform voinței Sale perfecte (Romani 12:2).
În cele din urmă, Pavel le poruncește sfinților să se agațe de ceea ce este bine. Isus a spus: „Numai Dumnezeu este bun”. Nu putem noi numi ce este bine și ce este rău; Dumnezeu face acest lucru. Din acest motiv, este necesar să ne cufundăm în Cuvântul lui Dumnezeu și să fim de acord cu ceea ce spune Dumnezeu despre bine și rău. Standardele lui sunt perfecte și neschimbate. El stabilește regulile, noi le urmăm.
Poruncile rapide ale lui Pavel pot părea simple, dar sunt imposibil de îndeplinit fără împuternicirea Duhului Sfânt, care lucrează în noi, nu numai dăruindu-ne daruri spirituale, ci și producând roadele Sale în noi, dintre care iubirea este prima si în primul rând.
Dragostea ta pentru ceilalți este autentică? Urăști răul? Te ții ferm de ceea ce este bine?
